Mai multe jucătoare s-au retras de la “Transylvania Open”: Garbine Muguruza, Paula Badosa, Ekaterina Alexandrova, Viktoria Golubic, Veronika Kudermetova, Kaia Kanepi și Mayar Sherif [Credit Info: transylvaniaopen.ro].
Astfel, după ce Irina Bara primise un wild card pe tabloul principal, aşa cum ştiam de azi dimineaţă, Andreea Prisăcariu – care iniţial trebuia să joace în calificări – l-a preluat pe cel al Garbiñei Muguruza.
Simona Halep şi Irina Begu fuseseră prezente pe lista iniţială de acceptare. Lor li se adăugaseră Gabriela Ruse şi Ana Bogdan, iar Jaqueline Crstian, primise la rândul ei o invitaţie.
Mihaela Buzărnescu nu va mai participa la turneu.
Alexandra Cadanţu şi Ilinca Amariei, în timpul partidelor de astăzi
Credit Foto: @transylvaniaopen
Iar după alte două retrageri din calificări, Vanessa Popa Teiuşanu (1049 WTA) [WC] nu a mai jucat în prima rundă – a avut BYE – şi o va întâlni în a doua, decisivă pentru calificarea pe tabloul principal pe Alexandra Ignatik (207), care a eliminat-o astăzi pe Rebecca Sramkova (Slovacia, 174) [8]: 6-3, 6-2 în 1h11′.
Astfel, încă o jucătoare din România – învingătoarea din această partidă – va fi prezentă pe tabloul principal.
Briana Szabo (1146) [WC] – care a avut BYE în prima rundă – va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Anastasia Gasanova (Rusia, 143) [3], care a trecut astăzi de Ilinca Amariei (1439) [WC]: 6-1, 6-1 în 58′.
Partida Andreea Roşca (415) [WC] – Anastasia Zakharova (Rusia, 202) [10], va începe în curând.