Turneul ATP Challenger “Concord Iaşi Open” a ajuns în faza sferturilor de finală, care au fost programate astăzi.

Primele două – disputate în paralel – s-au şi încheiat, astfel că semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului va fi:

Miljan Zekic (Serbia, 385 ATP) [Q]Zdenek Kolar (Cehia, 222) [5]

Palmares direct: 0-0

Zekic şi Miedler
Credit foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru “Concord Iaşi Open”

Miljan Zekic – promovat din calificări – a trecut în sferturi de Lucas Miedler (Austria, 325): 7-5, 6-2, după ce în primul tur îl eliminase pe Maxime Janvier (229) [7].

Miljan Zekic (clasament maxim: 188 ATP / iulie 2016, 32 de ani) juca ultima dată într-o semifinală din circuitul intermediar la ATP Challenger Banja Luka 2016, atunci când pierdea în finală. Tot în 2016, luna iulie, câştiga titlul la ATP Challenger Todi. Acestea au fost şi singurele finale pe care le-a disputat în circuitul intermediar.

A avut rezultate bune la noi, căci în 2015 era semifinalist la turneul Challenger de la Sibiu şi în 2013, la cel de la Timişoara.
Pe tablourile principale din circuitul ATP a câştigat o singură partidă, la 250 Kitzbühel 2017, în faţa lui Andrey Kuznetsov (66), înainte de a fi eliminat de Fabio Fognini (25).
În circuitul ITF a câştigat 25 de titluri, după 39 de finale.

Kolar, Bonadio şi un copil de mingi

Zdenek Kolar (clasament maxim: 208 / august 2018, 24 de ani) [5] l-a învins astăzi în sferturi – 6-4, 6-4 – pe Riccardo Bonadio (Italia, 278 ATP) – cel care trecea ieri de Filip Jianu –  şi s-a calificat în a treia semifinală a sezonului în circuitul intermediar, primele două la ATP Challenger şi Oerias 1, turneu pe care l-a câştigat.

Şi el are un palmares 1-1 în finalele din circuitul intermediar, pe prima o pierdea la ATP Challenger Ostrava 2016.
Până acum nu are nicio victorie pe un tablou principal din circuitul ATP.
În circuitul ITF a câştigat 4 titluri după 13 finale.

Puteţi urmări partidele live, dar şi înregistrările acestora la acest link

Trofeele pentru campioni şi finalişti aşteaptă să fie decernate

 

 

 

 

Partener media: @TENISite.info

 

Ordinea de joc – 16.07 – ATP Challenger Iaşi 2021

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Iaşi 2021

Tabloul de Dublu – ATP Challenger Iaşi 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.