Filip Jianu, Nicholas Ionel şi Cezar Creţu, invitaţi pe tabloul principal la
ATP Challenger Iaşi

Cel mai puternic turneu de tenis din România va fi în acest sezon “Concord Iaşi Open”, ATP dându-şi ieri acordul pentru ca acesta să se dispute în săptămâna 14-20 septembrie (iniţial fusese programat la sfârşitul lunii mai).

Încadrat în circuitul ATP Challenger, turneul va fi dotat cu o contribuţie financiară totală în valoare de 101.000 €, din care premii în valoare de 88.250 €, garanţie pentru o participare puternică.

Directorul turneul este Daniel Dobre.

Tabloul principal de simplu va fi compus din 32 de jucători – 23 acceptaţi direct, 3 wildcard-uri, 4 promovaţi din calificări (după două runde), 2 SE [excepţii speciale – locuri rezervate jucătorilor care evoluează bine în săptămâna precedentă şi nu mai pot participa la calificări] – un format redus, din cauza perioadei pe care o traversăm, căci turneele ATP Challenger aveau înaintea întreruperii 48 de participanţi.
Tabela de punctaj este: Campion – 100 de puncte ATP, Finalist – 60, SF – 35, QF – 18, R16 – 8.

Organizatorii au decis să acorde wildcard-urile celor mai promiţători jucători români: Filip Jianu (400 ATP, 18 ani); Nicholas Ionel (520, 17 ani) şi Cezar Creţu (1103, 18 ani).

Turneul va fi găzduit de Baza Sportivă Ciric – unde începând cu 3 august se vor disputa şi Campionatele Naţionale Individuale de Vară U18 (juniori sub 18 ani) –  iar organizatorii anunţă că accesul spectatorilor va fi limitat, ei rezervându-şi dreptul ca în funcţie de situaţia din respectiva perioadă, evenimentele să se dispute cu porţile închise. Ei precizează şi că regretă această situaţie, survenită independent de voinţa lor.

Campionul în proba băieţilor la campionatele U18 va primi un wildcard în calificări, altă invitaţie urmând să fie atribuită în urma unui turneu de precalificare, iar al treilea rămâne la dispoziţia Federaţiei Române de Tenis.

Mai multe despre eveniment puteţi afla din interviul pe care organizatorul turneului, Andrei Oriţă, l-a acordat în luna februarie (atunci când turneul era programat în luna mai) publicaţiei legalmagazin.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.