Semifinalele de simplu şi finala de dublu ale turneului ATP Challenger “Trofeul Ţiriac-Năstase” se vor disputa astăzi (sâmbătă), fără jucători români.

În sferturile de finală ale probei de simplu, Nicholas Ionel a pierdut după ce câştigase primele două partide:

Credit foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru frt.ro

Jiri Lehecka (Cehia, 195 ATP) [8]Nicholas David Ionel (474) [WC] 6-4, 6-4

Partida a durat 1h23′.
În primul set, jucătorul nostru a revenit de la 1-3, la 4-3, după ce a câştigat două jocuri la primire, şi-a pierdut imediat avantajul, pentru ca în jocul 10 să rateze o şansă pentru 5-5, înainte de a-şi pierde încă o dată serviciul.
În setul al doilea, Nicholas a câştigat primul la retur, pentru 2-1 , apoi a fost depăşit de Lehecka cu două break-uri pentru 5-3, scor la care jucătorul român a mai câştigat o dată la primire şi din nou a ratat o şansă pentru 5-5, înainte ca Lehecka să închidă partida cu încă un break.
Nicholas a câştigat 52 din punctele disputate – 33 la serviciu şi 19 la primire -, iar Jiri, 69 (30 / 39).

La sfârşitul articolului Andrei Pavel, antrenorul lui Nicholas, analizează evoluţia elevului său la turneu şi apoi jucătorul îşi expune punctul de vedere [videoclipuri].

Semifinalele se vor disputa astăzi, începând cu ora 11.00, mai întâi cea de pe jumătatea inferioară:

Filip Horansky (Slovacia, 204) – Lorenzo Giustino (Italia, 229)

Palmares direct: 1-1

Apoi cea de pe jumătatea superioară:

Stefano Travaglia (Italia, 98) [1]Jiri Lehecka (Cehia, 195) [8]

Palmares direct:0-0

În semifinalele probei de dublu:

Alexandru (în negru) şi Dan

Ruben Gonzales (Filipine, 199 ATP la dublu ) / Hunter Johnson (SUA, 245) [3]Alexandru Jecan (455) / Dan Tomescu (544) [WC] 6-4, 7-6(4), după ce echipa noastră a ratat două mingi de set în manşa a doua, la 5-4, aflată la retur.

Gonzalez / Johnson îi vor întâlni în finala care este ultima partidă a ordinii de joc de astăzi pe Maximilian Marterer (Germania, -, fost 249 ATP la dublu în 2019) / Lukas Rosol (386 / fost 37 ATP la dublu în 2014).

Lukas Rosol are în palmares 3 titluri la dublu în circuitul principal – din tot atâtea finale disputate – printre care şi cel de la ATP Viena 2013, alături de Florin Mergea

Ordinea de joc – 25.09 – ATP Challenger Bucureşti 2021

Partidele pot fi urmărite live

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Bucureşti 2021

Tabloul de Dublu – ATP Challenger Bucureşti 2021

Galerie videoclipuri (2)


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.