Săptămâna viitoare, circuitul masculin programează “ATP Cup”, dar şi două turnee ATP 250, “Murray River Open” şi “Great Ocean Road Open”.

Ambele vor fi găzduite de “Melbourne Park”, sunt dotate cu premii financiare în valoare de 320.775 USD şi au tablouri de 56 de jucători, primii 8 capi de serie au BYE în primul tur. Iniţial acestea erau de 48 de jucători, dar ulterior au fost extinse.

Credit Foto: @atptour.com

Înainte de a studia repartizarea capilor de serie pe cele două tablouri, să precizăm că Stan Wawrinka, favorit principal pe unul dintre ele, a dezvăluit într-un interviu acordat cotidianului australian “The Herald Sun”, că a fost diagnosticat cu o formă destul de neplăcută de coronavirus în perioada Crăciunului.
Nu numai că a fost nevoit să-şi întrerupă pregătirea şi a pierdut acumulările de până atunci, dar:

M-am simţit destul de rău în primele 5 zile, dar şi apoi am mai avut simptome, mă şi miram de ce. De exemplu, m-am simţit în continuare obosit
A fost o experienţă neplăcută. În sfârşit, acum mă simt mai bine, dar e o boală care te poate afecta sever şi trebuie să fiţi atenţi.

“Murray River Open”

[8]Credit Foto: atptour.com

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Wawrinka (18 ATP) [1], Gasquet (48) [14], Cilic (43) [11], Fritz (30) [6]

Sfertul 2: Coric (25) [4], Kyrgios (47) [13], Mannarino (35) [10], Evans (33) [8]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Ruud (27) [5], Sonego (34) [9], Fucsovics (55) [16], Auger- Aliassime (21) [3]

Sfertul 4: Humbert (32) [7], Ramos- Vinolas (46) [12], Tommy Paul (53) [15], Dimitrov (19) [2]

*

“Great Ocean Road Open”

Jumătatea superioară

Sfertul 1: Goffin (14) [1], Pospisil (61) [15], Jordan Thompson (52) [11], Basilashvili (39) [5]

Sfertul 2: Hurkacz (29) [3], Andujar (59) [14], Querrey (51) [10], Bublik (45) [8]

Jumătatea inferioară

Sfertul 3: Kecmanovic (42) [7], Sandgren (50) [9], Bedene (58) [13], Sinner (36) [4]

Sfertul 4: Opelka (40) [6], Djere (56) [12], Feliciano Lopez (63) [16], Khachanov (20) [2]

Tablourile turneelor ATP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.