Stefanos Tsitsipas a cucerit astăzi primul titlu Masters 1000 al carierei, la “Rolex Monte-Carlo Masters”.

Pentru el nu este cel mai important în ce priveşte numărul de puncte, pentru că devenise campion la “Nitto ATP Finals” 2019, unde campionul este recompensat cu 1.500 de puncte, dar semnificaţia acestui titlu este poate mai mare.
Pe de o parte, pentru că în ultimii ani Turneul Final n-a mai fost câştigat de vreunul dintre cei “3 Mari” – ultima dată îl câştiga Djokovic în 2015 – pentru că la capătul unui sezon extenuant, aceştia veneau obosiţi, accidentaţi sau deloc.
Iar pe de altă parte, pentru că un membru al top 5, fără un titlu de Grand Slam şi fără unul de Masters, nu este convingător.

Acum l-a câştigat pe cel mai important din circuitul ATP – fără să piardă vreun set în cele 5 partide pe care le-a jucat – şi poate aborda cu altă încredere turneele majore, pentru a obţine cel mai important titlu din tenis.

Mai mult, spre deosebire de Miami, unde n-au fost prezenţi Djokovic şi Nadal, aici aceştia au venit şi chiar dacă Stefanos nu l-a întâlnit pe niciunul, i-a învins pe cei care îi eliminaseră: Daniel Evans şi pe Andrey Rublev,  într-o manieră categorică.

Embed from Getty Images

În finala disputată astăzi:

Stefanos Tsitsipas (5 ATP) [4] – Andrey Rublev (8) [6] 6-3, 6-3

Partida a durat 1h11′.
Jucătorul grec a convertit toate cele 3 şanse de break pe care şi le-a creat – unul în primul set şi două în al doilea – iar cel rus nu a avut nicio oportunitate pentru a câştiga la primire.
Stefanos a câştigat 59 din punctele jucate (37 / 47 la serviciu, 22-54 la retur),   Andrey, 42.

Finala a intrat într-un top al celor mai scurte din istoria Masters-urilor [foto 1], dar şi într-unul în care învinsul nu şi-a procurat nicio minge de break [foto 2]:

Sursă Info: @TennisMyLife68

Embed from Getty Images

Stefanos Tsitsipas (născut pe 12 august 1998) a câştigat astăzi primul titlu după mai bine de un an – ultimul la ATP 250 (februarie) Marsilia 2020 – al doilea pe zgură – primul la ATP 250 Estoril 2019, şi al 6-lea al carierei [restul de 4, pe hard, toate indoor]: în afara celui de la Turnel Final şi a celui de astăzi, restul sunt câştigate la categoria ATP 250. 

O altă realizare – temporară – este aceea că a preluat conducerea în clasamentul sezonului, ATP “Race to Turin” cu 2.540 de puncte, fiind urmat de Andrey Rublev – 2.400 de puncte şi Novak Djokovic – 2.230 de puncte.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.