De mâine (vineri) şi până duminică se dispută a 4-a ediţie a “Laver Cup”, competiţia demonstrativă pe echipe în care echipa Europei o întâlneşte pe cea a Restului Lumii.
Primele trei ediţii – 2017 / Praga, 2018 / Chicago şi 2019 / Geneva – au fost câştigate de echipa Europei.
Anul acesta loturile sunt:
Credit Foto: lavercup.com
EUROPA: Daniil Medvedev (2 ATP), Stefanos Tsitsipas (3), Alexander Zverev (4), Andrey Rublev (5), Matteo Berrettini (7), Casper Ruud (10)
Căpitani nejucători: Björn Borg (principal), Thomas Enqvist (secund)
RESTUL LUMII: Félix Auger-Aliassime (11), Denis Shapovalov (12), Diego Schwartzman (15), Reilly Opelka (19), John Isner (22), Nick Kyrgios (95)
Căpitani nejucători: John McEnroe (principal), Patrick McEnroe (secund)
Formatul este următorul:
- în fiecare zi se vor disputa trei meciuri de simplu şi unul de dublu, jucate după sistemul de scor al probelor de dublu din circuite: două seturi din trei şi cu tie-break de meci până la 10 în decisiv. Ghemurile se vor juca la avantaje
- punctajul care determină scorul între cele două echipe diferă de la zi la zi, în sensul că în ziua a doua şi a treia se vor acorda mai multe puncte pentru victorii decât vineri. Victoria de vineri aduce un punct, cea de sâmbătă două, iar cea de duminică trei
- astfel, niciuna dintre echipe nu se poate distanţa decisiv în primele două zile
- aşadar, în joc sunt 24 de puncte (4 în prima zi, 8 în a doua şi 12 în a treia). Prima echipă care ajunge la 13 puncte este declarată câştigătoare
- dacă scorul va fi egal la final, 12-12, se va juca un set de dublu hotărâtor – cu avantaje şi tie-break – pentru departajare.
- fiecare din cei 6 jucători ai echipelor va trebui să dispute cel puţin un meci de simplu în primele două zile, dar nu mai mult de două meciuri în cele 3 zile şi cel puţin 4 din cei 6 vor trebui să joace un meci de dublu. O echipă de dublu nu poate juca două meciuri, cu excepţia eventualului set de departajare
- titularii sunt anunţaţi de căpitanii nejucători cu o zi mai devreme
Vineri sesiunea de zi va începe la ora 20.00 şi cea de seară la ora 2.00 AM, iar partidele vor fi:
Ordinea de joc – 24.09 – Laver Cup 2021
Eurosport a anunţat că va transmite turneul în România
“I don’t think I’m playing doubles – I’m not really good.”@DaniilMedwed is looking to singles matches only to win points for Team Europe in Boston.#LaverCup pic.twitter.com/CrNF8bIEiY
— Laver Cup (@LaverCup) September 23, 2021
“We’re going do everything to try to defend our title.”
With a 3-0 record, captain Bjorn Borg is eyeing a fourth straight victory for Team Europe.#LaverCup pic.twitter.com/modiQNZL4V
— Laver Cup (@LaverCup) September 23, 2021