Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

4 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul celor două partide
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Belinda Becic a obţinut a 4-a victorie la WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open” , a 10-a consecutivă în circuit, după cele 6 care îi aduceau titlul de la Premier 5 Dubai, cărora dacă le adăugăm cele două din întâlnirea cu Italia din Grupa Mondială II a Fed Cup, ajungem la un total de 12 partide câştigate la rând.

Ea s-a calificat în semifinalele de pe  primul sfert al tabloului :

Belinda Bencic (Elveţia, 23) [23] – Karolina Plíšková (Cehia, 5) [5] 6-4, 4-6, 6-3

Partida a durat 2h16′.
Două break-uri la zero pentru Bencic în primul set, dar în al doilea Plíšková a început mai bine, cu două break-uri pentru 3-0, Bencic reuşind să recupereze doar unul, iar Karolina fructificând a 5-a minge de set, după ce îi refuzase elveţiencei o oportunitate de a egala la 5.
În decisiv, Belinda a ratat 4 oportunităţi de break în jocul 4, dar în al 8-lea a fructificat-o pe prima şi cum acesta a fost singurul game câştigat la primire din set, el a fost suficient pentru a-i asigura victoria.
Aceasta fost prima partidă dintre cele două jucătoare.

Belinda a câştigat a 6-a întâlnire din acest sezon în faţa unei jucătoare din top 10 WTA – a 19-a a carierei – 3 dintre acestea fiind obţinute în faţa unora din top 5 şi una în partida cu numărul 1 WTA.

Bencic se califică pentru prima dată în semifinalele unui turneu Premier Mandatory şi, datorită celor 390 de puncte acumulate, este sigură că va reveni în top 20 – deocamdată se clasează pe ultimul loc al intervalului – prima dată după 8 august 2016 (clasament maxim: 7 WTA / 22.02.2016).

*

Cealaltă semifinalistă de pe jumătatea superioară a tabloului a  fost decisă în partida de pe al doilea sfert al tabloului:

Angelique Kerber (Germania, 8) [8] – Venus Williams (SUA, 36) 7-6(3), 6-3

Partida a durat 1h36′.
În primul set, două schimburi de break-uri în jocurile 6-7 şi 9-10 au amânat deznodământul pentru un tie-break dominat de nemţoaică.
În al doilea, Kerber a reuşit să câştige un singur joc aflată la primire, în ghemul 6, şi acesta i-a fost suficient.
Palmaresul direct dintre cele două jucătoare a devenit 6-3 pentru Kerber.

Kerber s-a calificat pentru a 3-a oară în semifinalele turneului de la Indian Wells, după ediţiile din 2012, 2013 şi revine printre ultimele 4 la un turneu Premier Mandatory, prima dată după Miami 2016.

Semifinalistele acumulează premii financiare în valoare de 354.000 USD, iar învinsele lor din sferturi, 182.000 USD.

*

Semifinalele se vor disputa astăzi, după următoarea ordine de joc:

Bianca Andreescu (Canada, 60 WTA) [WC] Elina Svitolina (Ucraina, 6) [6]

Palmares direct: 0-0

  • nu mai devreme de ora 6.00 AM, semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:

Belinda Bencic (Elveţia, 23) [23]Angelique Kerber (Germania, 8) [8]

Palmares direct: 3-1 (partidele din Hopman Cup nu sunt luate în considerare de WTA)

Credit Info: itftennis.com

*

Ordinea de joc – 15.03 – WTA / ATP BNP Paribas Open Indian Wells 2019

Tablourile turneelor WTA

*

Galerie videoclipuri (5):
Momentele importante ale celor două partide, punctul zilei – Kerber şi conferinţele de presă ale învingătoarelor





LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.