Nu i-a fost uşor anul acesta lui Rafael Nadal la ATP 500 “Barcelona Open Banc Sabadell”, dar până la urmă a răzbit şi a câştigat al 12-lea titlu aici, după cele din 2005-2009, 2011-2013, 2016-2018.
Cele 12 titluri ale lui Rafa la Barcelona
În primele două meciuri a pierdut câte un set, iar în finală şi-a făcut viaţa grea şi a fost la câţiva milimetri – la propriu – de înfrângere:
Rafael Nadal (3 ATP) [1] – Stefanos Tsitsipas (5 ATP) [2] 6-4, 6-7(6), 7-5
Partida a durat 3h38′ [record de durată al sezonului, Karatsev – Djokovic, de la Belgrad, s-a încheiat după 3h25′]
Rafa a revenit în primul set de la 2-4, în al doilea de la 1-3, ca apoi să rateze două mingi de meci consecutive, la 5-4 şi 40-15, aflat la primire şi să piardă tie-break-ul după ce salvase două mingi de set, de la 4-6.
În decisiv, s-a câştigat cu serviciul în primele 10 jocuri, dar la 5-4 a venit rândul lui Stefanos să rateze o minge de meci la retur, Nadal având la acest punct de partea sa şi fileul de pe arena care-i poartă numele. Mingea lui doar a mângâiat banda acestuia şi jucătorul spaniol a dus la bun sfârşit punctul. În jocul următor a convertit a 4-a minge de break şi apoi, a treia minge de titlu [rezumatul video al finalei şi festivitatea de premiere, la sfârşitul ştirii].
Rafa a salvat pentru a 15-a oară în carieră o minge de meci, înainte de a câştiga şi a doua oară într-o finală, după Roma 2006 [foto 1]. În foto 2, statistica la acest capitol pentru Nole şi Roger.
Afectat de înfrângere, Stefanos lansează însă un serios avertisment pentru restul sezonului – chiar, sau mai ales, pentru cel pe zgură, după o finală în care a fost atât de aproape de victorie şi după cele 9 victorii, fără set pierdut, cu care se prezentase în faţa lui Rafa.
Dar viitorul este incert, iar statisticile şi recordurile lui Rafa sunt deja realizate:
- Rafa a cucerit al 87-lea titlu al carierei [foto 1], al 61-lea pe zgură [foto 2] şi deţine primele trei locuri în ierarhia numărului de titluri câştigate la unul şi acelaşi turneu Foto 3 şi 4]:
- din cele 87 de titluri, 45 – adică 52% – au fost cucerite la 4 turnee: Roland Garros – 13, Barcelona – 12, Monte Carlo – 11 şi Roma – 9:
- cu acest prim titlu din 2021, Rafa bifează al 18-lea sezon consecutiv în care a devenit cel puţin o dată campion:
- acum exact 16 ani, pe 25 aprilie, Rafa intra pentru prima oară în top 10 ATP, interval al clasamentului pe care nu l-a mai părăsit de atunci, adunând până astăzi 814 săptămâni de prezenţă.
Astăzi el a revenit pe locul 2 ATP.
- el a câştigat 452 de partide pe zgură, la fel de multe ca Nole şi Roger împreună:
- distribuţia pe categorii de turnee ale celor 87 de titluri cucerite de Rafa:
-
- 20 de Mare Şlem
- 35 ATP Masters 1000
- 1 titlu Olimpic
- 22 ATP 500
- 9 ATP 250
Finala de dublu s-a disputat ieri.
Ştire actualizată cu Tecău şi Krawietz, vicecampioni