Al 4-lea şi al 5-lea cap de serie – până acum, 7 în totalcare au părăsit turneul astăzi la ATP Masters 1000 “Rolex Paris Masters” sunt:

  • Stefanos Tsitsipas (3) [3], care a abandonat în primul set al partidei cu Alexei Popyrin (71), imediat după ce lucky loser-ul reuşise primul break, pentru 4-2.

La ultimele mingi fusese evident că Stefanos are o problemă la cot, dar la conferinţa de presă a evitat să fie prea explicit în legătură cu accidentarea:

Prefer să nu dau detalii despre ce parte a braţului este afectată. Este ceva personal.
Nu m-am retras niciodată până acum, dar astăzi a trebuit să o fac. Încerc să fiu precaut pentru viitorul turneu – Turneul Final ATP (14-21 noiembrie, n.n.) – acesta este cel mai important pentru mine.
Problema este veche de câteva săptămâni, dar în ultimele două s-a agravat. Ştiu cum trebuie tratată, dar nu se vindecă jucând zi de zi. Nu este uşor să te opreşti atunci când participi la turnee importante precum acesta. Este neplăcut când nu pot juca la nivelul pe care mi-l doresc.

Stefanos face o eroare, totuşi, a mai abandonat o dată în carieră, în optimile ATP 250 Zhuhai 2019, la 6-3, 5-7, cu Adrian Mannarino.

Publicul nu a primit bine abandonul lui, privat desigur de spectacol, dar şi cu neîncrederea reflectată mai bine în fabula “Petrică şi lupul”.

Cum partidele încheiate prin abandon se contabilizează în palmaresul jucătorilor, Alexei Popyrin (clasament maxim: 61 ATP / mai 2021, 22 de ani) a obţinut astăzi prima victorie a carierei în faţa unui jucător din top 5 ATP, a doua în faţa unuia din top 10, după cea obţinută tot prin abandon, în faţa lui Dominic Thiem (8), în turul 2 (R64) al Australian Open 2019.
Jucătorul australian câştiga la începutul acestui an primul titlu al carierei în circuitul principal, după prima finală disputată, la ATP 250 Singapore.
Următorul adversar al lui Alexei va fi compatriotul lui, James Duckworth (55), care în primul tur îl elimina pe Roberto Bautista Agut (20) [6], iar astăzi a trecut şi de Lorenzo Musetti (67) [LL].

  • într-o partidă ce tocmai s-a încheiat, Carlos Alcaraz (35) a obţinut astăzi a 3-a victorie a carierei – toate anul acesta – în faţa unui jucător din top 10 ATP, acum la proaspătul membru al acestui interval, Jannik Sinner (9) [8]: 7-6(1), 7-5 în 2h7′, după ce în setul al doilea nu a avut de înfruntat nicio minge de break, dar a ratat câte trei în jocurile 3 şi 5, nu şi pe a 7-a din al 11-lea.
    Palmaresul direct a devenit acum 2-0, Carlos câştiga prima întâlnire, la ATP Challenger Alicante 2019.
    Alcaraz (clasat pe cel mai bun loc al carierei, 18 ani) – care săptămâna trecută se califica în prima semifinală a carierei la un turneu ATP 500, la Viena, acolo unde obţinea şi a doua victorie în faţa unui jucător din top 10 ATP – va juca aici pentru prima dată în optimile de finală ale unui turneu ATP Masters 1000, unde adversar îi va fi Hugo Gaston (103) [Q], despre care vorbeam mai devreme.

Ordinea de joc – 03.11 – ATP Paris 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.