Simona Halep a câştigat şi a treia partidă pe care a jucat-o la US Open 2021 şi a făcut-o într-o manieră entuziasmantă, dacă ţinem cont că în fiecare dintre cele trei seturi a fost condusă, în primul – pe care l-a câştigat şi care a fost, de fapt, cel care a decis soarta meciului – aflându-se în câteva rânduri cu spatele la zid.

Aceasta a fost a 20-a partidă pe care a câştigat-o la US Open, aşa cum s-a grăbit să anunţe şi contul de Twitter al turneului:

 

Deşi au fost câteva răbufniri cauzate de frustrare, ea nu s-a lăsat copleşită de ele, dimpotrivă a continuat cu şi mai multă determinare, chiar şi după cel pierdut, în care pauza cu prosopul în cap s-a dovedit foarte utilă pentru nivelul ei de concentrare ulterior.
Tactica ei a fost evidentă: să destrame constanţa retururilor precise ale Elenei şi, treptat, aceasta i-a reuşit. La început erorile adversarei au fost mai rare, apoi din ce în ce mai multe, până ce mai tânăra kazahă a cedat fizic.
Chiar dacă aceasta a avut mai multe lovituri câştigătoare, 34 – Simona, 24 – jocul româncei a fost mult mai ordonat, 36 de erori neprovocate, Rybakina 52.
Ca să nu mai vorbim că încrederea în reconstrucţie – despre care vorbeşte atât de mult Simona – s-a făcut simţită prin destule lovituri spectaculoase, pe care i le ştiam atât de bine.
Simona va juca pentru a 4-a oară în săptămâna a doua la US Open, după ediţiile 2016 – sferturi de finală -, 2015 – semifinale –  şi 2013, optimi şi leagă pentru prima dată trei victorii, după Australian Open, la începutul sezonului.

Primele imagini din timpul partidei
Credit Foto: Adam Glanzman / USTA pentru usopen.org

În partida din turul 3 (R32):

Simona Halep (13 WTA) [12] – Elena Rybakina (20) [19] 7-6(11), 4-6, 6-3

Partida a durat 2h24′.
Simona a început rău partida, 0-3, după un joc pierdut la serviciu şi doar un punct câştigat la retur, dar şi-a revenit, s-a încărcat psihic de la câteva reuşite şi jocul ei s-a îmbunătăţit. A egalat la 3, dar şi-a pierdut din nou serviciul în jocul 8, iar la 4-5 a trebuit să anuleze o minge de set. De acolo, a preluat iniţiativa, materializată cu un break în jocul 11. Dar la 6-5 şi-a pierdut serviciul la zero.
În tie-break, Simona s-a desprins la 6-2. A ratat cele 4 mingi de set, apoi încă două, la 7-6 şi 8-7. A venit rândul kazahei să rateze alte trei mingi de set – la 9-8, 10-9 şi 11-10. Au urmat însă trei puncte câştigate la rând de Halep, ea convertind a 7-a minge de set, datorită unei duble greşeli a adversarei.
*
Derularea scorului a fost identică în prima parte a setului doi, primele trei jocuri pentru Rybakina, următoarele trei pentru Halep, deosebirea intervenind de aici încolo: după ce două jocuri s-au câştigat cu serviciul, Simona şi l-a pierdut pe al ei în jocul 9, după ce condusese cu 40-15, ca apoi să fie depăşită clar şi la retur.
După jocul 5, ambele jucătoare au primit îngrijiri medicale, Rybakina la piciorul drept, Simona la umărul drept.
*
Jucătoarea noastră şi-a pierdut serviciul şi în primul joc al decisivului, a făcut imediat rebreak-ul şi din acel moment s-a dezlănţuit, adversara nemaireuşind să ţină pasul, vizibil stânjenită şi de accidentarea la picior. Simona nu a mai pierdut decât un punct în următoarele trei jocuri, dintre care două de serviciu, câştigate la zero. De la 4-1 s-a mers lin cu serviciul până la final, jucătoarea din România încheind partida cu un game de serviciu câştigat la zero.

Per total, Simona a câştigat 107 din punctele disputate – 63 la serviciu şi 44 la retur -, iar Elena, 103 (52 / 51).

Simona acumulează deocamdată 240 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 265.000 USD şi o va întâlni în optimile de finală pe învingătoarea din partida Elina Svitolina (5) [5]Daria Kasatkina (27) [25], care va începe în jurul orei 22.00.

US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur

Ordinea de joc – 03.09 – US Open 2021

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.