Despre rezultarele din 2021, de o constanţă remarcabilă, ale Paulei Badosa am vorbit acum două zile. Îi lipsea însă din palmares o performanţă majoră.
A obţinut-o duminică, atunci când a cucerit al doilea titlu al carierei, WTA 1000 “BNP Paribas Open”, care s-a disputat la Indian Wells – la prima participare pe tabloul principal – unul mult mai important decât primul, WTA 250 Belgrad (în luna mai, pe zgură).

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography, @bnpparibas, @wta

Dacă în prima finală a carierei, adversara ei a abandonat, cea de ieri a fost una lungă şi pe muchie de cuţit:

Paula Badosa (27 WTA) [21] – Victoria Azarenka (32) [27] 7-6(5), 2-6, 7-6(2)

Partida a durat 3h4′.
În primul set, două break-uri de fiecare parte, au dus setul într-un tie-break în care Badosa s-a desprins la 5-3, a fost egalată, înainte de a câştiga ultimele două puncte.
Al doilea a fost dominat de Azarenka, ea a câştigat de trei ori la retur, pierzându-şi o dată serviciul.
În decisiv, după un schimb de break-uri în jocurile 2 şi 3, Paula şi-a pierdut din nou serviciul în jocul 9, astfel că la 4-5 a primit pentru a rămâne în meci. La 30 egal a fost la două puncte de înfrângere, dar de acolo a câştigat 17 din următoarele 21 de puncte jucate, a încheiat partida cu un forehand direct câştigător şi s-a prăbuşit, în lacrimi, pe teren [rezumatul finalei şi al festivităţii de premiere, la sfârşitul ştirii].
Paula a convertit 5 din cele 13 oportunităţi de break pe care şi le-a creat şi a câştigat 124 de puncte, Vika a fructificat 7 şanse de break din 14 şi a câştigat mai multe puncte, 133.

Datorită celor 1000 de puncte acumulate, Paula a urcat pe locul 13 în noul clasament WTA,  publicat astăzi, iar în cel al sezonului, “Porsche Race Singles” se situează pe locul 8, într-o dispută cu Ons Jabeur – care este pe 9 – pentru ultimul loc calificabil la Turneul Final WTA, “Akron WTA Finals”, Guadalajara 10-17 noiembrie. Dar în cazul în care Ashleigh Barty va absenta de acolo – aşa cum este posibil – sunt şanse foarte mari ca atât Paula, cât şi Ons să joace în Mexic.

Paula a devenit prima jucătoare din Spania care câştigă turneul de la Indian Wells, Conchita Martinez fiind singura finalistă din această ţară, în 1992 şi 1996.

Victoria Azarenka – campioană aici în 2012 şi 2016 – a progresat pe locul 26 în ierarhia WTA şi pe 20 în cea a sezonului.
Premiul financiar al campioanei este de 1.209.730 USD, iar la finalistei de 640.000 USD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.