În conferinţa de presă acordată [videoclip şi transcriere originală, la sfârşitul ştirii] după a treia victorie la US Open 2021, Simona Halep a spus printre altele: 

Embed from Getty Images

  • despre partidă:

A fost o bătălie dură pe teren. De fapt, ştiam că va pune presiune şi că va lovi tare. Aşa că eram pregătită.
Sunt bucuroasă că am avut un psihic mai puternic în setul decisiv decât în al doilea. A fost o victorie mare şi o zi mare pentru mine, dar şi pentru încrederea mea, pentru jocul meu.
Este plăcut să fiu din nou în săptămâna a doua a US Open după 5 ani, nu după 3, fac corectura acum [Simona greşise la interviul de pe teren].

  • despre momentul de cotitură, când a salvat două mingi de 0-2 în setul decisiv:

În acest meci toate punctele au fost importante şi ştiam că va trebui să lupt pentru fiecare dintre ele. Rybakina a arătat din nou că are un mental puternic şi este stabilă emoţional. Şi-a păstrat  acelaşi nivel la aceste capitole de la început, până la sfârşit.
Aşa că am luptat pentru fiecare punct şi spre sfârşit m-am calmat puţin între puncte. Aşa că am reuşit să deschid unghiurile, am devenit mai agresivă şi astfel am reuşit să câştig.

  • despre nivelul turneului:

Da, aseară la masă, analizam ordinea de joc şi ne gândeam că fiecare meci poate fi o semifinală.
Nivelul este foarte ridicat şi nu poţi face pronosticuri. Aşa că am renunţat să mă mai gândesc la asta, deşi îmi place să fac proiecţii, în care nu mă includ.

  • despre ploaia de mingi de set din manşa întâi şi modul agresiv în care a jucat punctul la 8-9:

Ei bine, ştiu din experienţă că uneori trebuie să fii curajoasă chiar dacă ai de înfruntat o minge de set sau de meci.
Aşa că tactica de a nu aştepta greşeala ei, a dat roade. M-am dus şi am luat punctul.
Nu cred că am făcut ceva greşit atunci când m-a egalat de la 6-2, dar ea a fost foarte tare.
Echilibrul a fost aproape perfect.

  • despre avantajul de a fi o jucătoare cu experienţă, atunci când ai în faţă o adversară tânără:

Am fost şi eu tânără, deci ştiu că presiunea îţi răpeşte din concentrare şi din relaxarea care îţi permite să joci cel mai bun tenis în momentele importante.
Dar după ce eşti pus de multe ori în aceste situaţii, nu te mai consumi atât de mult şi eşti mai relaxată atunci când joci un punct important decât atunci când erai tânără.

  • despre Barbora Krejcikova:

Clasamentul ei nu era deosebit până anul acesta, dar jucasem cu ea trei seturi la Open-ul de la Bucureşti în 2016 şi le-am spus atunci antrenorilor mei că va fi bună. 
Are o mână foarte rapidă şi loveşte mingea extrem de plat. Este stabilă din punct de vedere emoţional şi asta îi dă multă încredere. A căpătat şi mai multă câştigând meciuri şi sunt convinsă că nu se va opri.

  • despre accidentări:

Accidentarea de la Cincinnati m-a făcut să uit de cea la gambă. Acum mă simt bine, nu am dureri. Mi-a trebuit ceva timp să nu mă mai gândesc atât de mult la cum mă simt, cum a fost antrenamentul, cum mă voi trezi a doua zi.
Acum bifez o zi după alta şi mă simt mai puternică după fiecare, pentru că revin fizic acolo unde am fost. Am încredere în muşchii mei şi sunt mai tare pe picioare.

Înaintea partidei am fost foarte stresată, emoţionată. I-am spus lui Darren că mi-am pierdut forehand-ul, nu-l mai simt.
Şi pe teren am fost cam agitată, frustrată.
Dar am luptat şi această victorie mă face să cred că jocul meu revine şi că puterea de luptă este acolo. Aşa că acum mă simt mai sigură pe mine atunci când intru pe teren.

Videoclip şi transcriere

Simona Halep – adversara din turul 3
Simona Halep, adversara din turul al treilea. Conferinţa de presă
Simona Halep, conferinţa de presă de după victoria din primul tur

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.